Bucium - Rovine Тексты

Peste þarã, din nou se lãsa noapte grea,
Fiara cruntã a lumii, fulgerând se-nturna,
Se-adunau peste zãri plinitori de mãrire,
Ca o mie de nori ne cãlcau în neºtire.

Trebuia sã pierim, sã ne sfâºie noaptea, sã ne piardã pe toþi, sã ne smulgã departea,
Însã neîngenunchiaþi, neclintiþi în urgie am rãmas, ºi-ntre noi Mircea Vodã veghea.
Se-mpietrea printre noi moartea-n chip de sãgeatã,
Prefãcutã în sabii din toþi se-nfrupta.
Se-adâncea-ncrâncenarea, cãci pieream spre-a rãmâne
Fii ai plaiului nostru strãbun ºi stãpân.

Trebuia sã pierim, sã ne sfâºie noaptea, sã ne piardã pe toþi, sã ne smulgã departea,
Însã neîngenunchiaþi, neclintiþi în urgie am rãmas ºi-ntre noi Mircea Vodã veghea.
Am învins acea zi, am rãpus acea fiarã,
Iar pustiul lãsat l-am umplut cu iertãri.
Ne-am fãcut fraþi de cruce pentru a mia oara
Cu pãmântul din care pe veci ne-om trupa.

Trebuia sã pierim, sã ne sfâºie noaptea, sã ne piardã pe toþi, sã ne smulgã departea,
Însã neîngenunchiaþi, neclintiþi în urgie am rãmas ºi-ntre noi Mircea Vodã veghea.

De-o fi sã pierim, sã ne piardã noaptea, sã ne-nfrângã pe toþi,
Sã ne smulgã timpul, zori sã ne petreacã, sã ne facem nori,
Amarã e soarta, grea e povara celor ce ne-au cãlcat.
Mii de ani pãmântul îi va rãtãci, îi va-ndepãrta.

De va fi sã pierim, sã ne sfâºie noaptea, sã ne piardã pe toþi, sã ne smulgã departea
Ne-om preface-n cãrãri sã vã amãgim pasul,
Vom renaºte-n pãduri, sã vã-ngrozim popasul,
Preschimba-ne-om în glod ºi în munþi ºi în iarbã,
În întinderi de duh ce-or începe sã fiarbã,
Tot tarâmul vom fi ºi strãini veþi petrece,
Cãci în orice gând rãu
Vã veþi zdrobi.
Этот текст прочитали 117 раз.