Despicã-mi oglinda de dincolo,
Cu a ochilor ascuþime...
Chip ce neclintit se aºterne-n sine.
Þintesc lumile, întorc luminile
Liniºte lãuntricã se dezveleºte
Dincolo de a minþii ºerpuire.
Despic cãrarea nerostirii, prãbuºitã-n nemiºcare
Umblet prin suflet pe sfori de nepãºit.
Cuvinte surde croiesc prin minte,
Nori de vorbe îndeasã neîncetat
Zumzãind cu sunet aspru.
Cãtre stînga rãsucesc privirea
Ce strãpunge scutul lãuntric, tãcere
Cuprins de eterna negîndire.
Calmã adiere ce de dincolo mã trage
De-a curmeziº de lume, purtatu-s de zefir
De la începuturi cãtre nadir
Înþelept domnit, alunecînd ca prin vis,
Albind întunecaþii mei strãmoºi de stîncã.
Despic puterea,
Cu a ochilor asprime,
În mãduva bradului de veci,
ªi cum stau înaintea-mi,
Înghiþit neantului
Înãuntru-mi privesc
Aºa aproape de mine,
Strãluminat de cel ochi, mãiastru
ªi Însumi sunt.